La Muzeul Național al Unirii Alba Iulia se deschide, joi, 29 mai, o nouă expoziţie. Intitulată “Din publicațiile vremii (sec. XIX-XX)”, cuprinde reviste şi ziare în...
La 40 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos, potrivit credinței ortodoxe, se sărbătoreşte Înălțarea Domnului. Se înroșesc ouă, se pregătesc bucate, întocmai ca la...
Elevii de clasa a IV-a au început, miercuri, Evaluarea Națională, cu proba la limba română, iar joi aceștia au susținut proba la matematică. 3.127 de elevi...
Guvernul va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru posibile fapte de natură penală în acordarea către compania Romstrade a contractului de proiectare şi execuţie a unui...
PNL şi PDL încearcă să ajungă „pas cu pas” la „un mare partid de centru-dreapta”, a anunţat liderul democrat-liberal Vasile Blaga, după întâlnirea PNL-PDL, menţionând că...
Majorete, cântece în cor sau solo, poezii, muzică clasică, muzică populară, dansuri de societate sau tradiționale, scenete sau mici monoloage, cu elevi de clasele I-VIII, și...
O mulțime de forme și șiruri lungi de gulguțe luminate, o expoziție de fotografie cu povestea cercetașilor, animăluțe din baloane, schimb liber de cărți, dar și...
În urma alegerilor europarlamentare, PNL Alba s-a plasat, prin rezultatele obținute, în prima jumătate a clasamentului pe țară. În acest context, Florin Roman, președintele PNL Alba...
Implicațiile noii legi care reglementează tranzacțiile cu terenuri agricole extravilane sunt subiect de dezbatere pe agenda publică din agricultură de mai multe săptămâni, dar ultimele evoluții...
Surpriză de proporţii pentru conducătorii auto. După scumpirea carburanţilor din luna aprilie, de anul viitor şoferii vor avea de plătit şi o taxă pentru autostrăzile A1...
Tabăra de Muzică de la Alba Iulia i-a adus, miercuri, în fața „studenților”, pe doi oameni ale căror sfaturi cu siguranță îi va ajuta pe tineri...
Emoții mari, miercuri, pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Colegiul Militar Liceal „Mihai Viteazul” din Alba Iulia. S-a desfăşurat cermonialul schimbului de...
Patroana farmaciei din Jidvei care a fost sancţionată de către inspectorii ITM Alba în urmă cu aproximativ o săptămână susține că i s-a făcut o nedreptate...
Elevii de clasa a IV-a care au susţinut, miercuri, Evaluarea Naţională au avut de rezolvat două versiuni de teste, pe rânduri. Subiectele au respectat structura modelelor...
După expoziția de succes de la Institutul Cultural Român de la New York, din toamna anului trecut, artistul aiudean Ștefan Balog, președintele Fundației Inter Art Aiud,...
Meteorologii anunţă avertizare imediată COD GALBEN de furtună în judeţul Alba, astăzi, până la ora 16.30. Este vizată partea de nord a judeţului, pe raza localităţilor...
Legea voluntariatului a trecut şi de forul decizional. Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu majoritate – 302 voturi „pentru”, 2 voturi „împotrivă” şi o abţinere –...
În urma sesizării PSD Alba privind incorectitudinea rezultatelor alegerilor europarlamentare la Blaj, Biroul Electoral Central a respins ca nefondată acuzația. Primarul Blajului, Gheorghe Valentin Rotar a...
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba continuă seria de evenimente organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului, 1 Iunie. Este vorba despre concursuri pentru elevi, Ziua...
Prim-vicepreședintele demisionar al PNL, Klaus Iohannis, a anunțat miercuri în deschiderea Delegației Permanente că va candida la președinția PNL. Congresul va avea loc pe 28 –...