Reprezentanții din județul Alba ai Alianței România Dreaptă, mai precis PDL și-au prezentat vineri candidații pentru alegerile parlamentare din decembrie. În prezența președintelui PDL Alba, primarul...
Poliţiştii din Alba Iulia, Blaj şi Sebeş au dat amenzi în valoare totală de 9.140 lei, în cadrul unor acţiuni organizate miercuri şi joi, pentru combaterea...
Tabăra de Folclor „Artistul, între Tradiție și Actualitate”, desfășurată la Șugag, s-a încheiat miercuri, după trei zile de spectacole cu muzică și dansuri populare. Marți seara...
Baroul de Avocaţi Alba, Curtea de Apel Alba Iulia şi Facultatea de Dept din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” organizează, sâmbătă, 20 octombrie, simpozionul „Soluţionarea de...
În perioada 19-22 octombrie, sistemul informatic central şi local al Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor nu va funcţiona, în scopul punerii în...
Acest sfârşit de săptămână aduce albaiulienilor numeroase posibilităţi de relaxare şi distracţie. Concerte live, petreceri, spectacole, meciuri de baschet, fotbal şi multe altele. De vineri şi...
Ne așteaptă un sfârșit de săptămână friguros, înnorat și ploios în orașele din județul Alba. Dacă până în urmă cu câteva zile încă mai puteam să...
Hotel „Transilvania” din Alba Iulia este scos la vânzare de proprietarul său, firma „Unita Turism” din Timișoara, la prețul de 3 milioane de euro. Compania mai...
Ziua de 13 octombrie a fost desemnată de ONU ca „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, cu scopul de a promova o cultură de reducere...
Contractul de asistență tehnică pentru sprijin managerial în implementarea proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor din judeţul Alba”, semnat la începutul lunii octombrie, este una...
CS Universitatea Alba Iulia primește, vineri, vizita formației CSM Satu Mare, care a eliminat CSU în play-off-ul sezonului precedent. Jocul bun de la Târgoviște le dă...
După mai multe luni în care a fost acoperită pentru renovări, clădirea Centrului Militar, din apropierea Porții a III-a a Cetății are o fațadă nou-nouță. Singurul...
Cititorii Alba24 primesc noi precizări de la Primăria Alba Iulia privind probleme administrative sesizate prin „Audienţe Online”. Au fost semnalate situaţii din Oarda de Jos, unde,...
Un albaiulian de 56 de ani a fost victima unei înşelăciuni, după ce s-a grăbit să primească un premiu de 5.000 de euro şi un televizor,...
Doi tineri din Alba Iulia au avut „ghinionul” să fie prinşi de poliţie în timp ce transportau cu o căruţă 750 de metri de cablu în...
Doi tineri din Alba Iulia, respectiv comuna Fărău au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, diinf suspecţi principali în cazul mai multor furturi de...
În această perioadă, principalii jucători din politica județului își fac ultimele cosmetizări, rocade, eliminări, schimbări şi negocieri, în listele candidaţiilor pe care îi vor scoate la...
Un bărbat de 65 de ani din Roşia Montană a fost transportat cu elicopterul SMURD, la un spital din Cluj, după ce a fost bătut de...
Un tânăr din Cugir care are de executat o pedeapsă de 2 ani de închisoare pentru furt a fost găsit de poliţişti şi transportat la penitenciar....
Un bărbat de 25 de ani din Cîmpeni a ajuns la spital, cu răni la cap şi la picioare, după ce a fost lovit de un...